Cozia va rămâne unul din evenimentele mele de suflet. Primul la care am participat, de altfel. Când toată lumea visa la Făgăraș și urca în Bucegi, nu mi-as fi închipuit ca voi ajunge în Cozia… dar s-a întâmplat. Si ma bucur pentru asta.
Numele este la singular pentru ca se urca și coboară un singur munte – Masivul Cozia, pe malul Oltului. Un alt lucru care îl face special e diferența de nivel, 1.750 m pentru 30 km de traseu. Iar o calitate definitorie e liniștea. Partea pe care am urcat noi e casa câtorva mănăstiri, și traseul urca buna parte printr-o pădure deasa. Cabana Cozia, din vârf, pare stinghera și nelalocul ei în tot meandrul de brazi, cetina și călugări.
Se urca frumos, la umbra, pe soluri moi de cernoziomuri. Tin minte ca într-o livada am primit apa de la un jandarm, si la un alt popas o fotografa insista sa îmi facă un close-up. „Frumoasa, frumoasa…” Am încercat, dar uneori nu merge doar cu motivația – deci poza a fost ștearsă chiar de autor.
Iar după 12km de urcat frumos prin poteci, a venit „marea urcare”. Un abrupt de 5km de care m-a consolat doar umbra pădurii. Cred ca asta face Cozia special – când dai cât poți și simți ca odihna e aproape, chiar atunci se ridica miza.
Si am urcat, și am urcat, am făcut poze pe traseu cu oameni pe care nu-i cunosc, am purtat aproape o conversație adevărată cu domnul inginer din Pitești, ca în final sa ajungem sus la cabana unde am fost așteptați în plin soare cu ceai de cimbrișor și pepene rosu. Nu am mai băut ceai de cimbrișor de când eram copil; atunci, pe dealurile aride ale Calimanilor cimbrișorul era o minune reconfortanta, domestica, un semn ca „acasă” exista oricât de adânc as fi pătruns prin păduri singuratice și livezi cu iarba aspra.
Coborârea a fost mai acceptabila. Doar ca nu a durat mult. Si aici, surpriza a fost Turnul lui Teofil – nu pot descrie aceea urcare din final de traseu, ma doare sufletul când ma gândesc la ea. Dar a fost ceea ce trebuie. E greu de explicat sentimentul când știi ca ești la 2-3 km distanta de finish, dar pentru a ajunge acolo trebuie sa te lupți cu un balaur.
La festivitatea de premiere (mereu particip, îmi place sa ii vad pe cei mai buni decât mine) în public a fost un călugăr. Si mi-a plăcut.
***
Cozia Mountain Run a fost primul eveniment de alergare montana la care am participat. Si da, mi-a fost teama ca nu voi fi acceptata. Simplul fapt ca am ajuns acolo e o minune în sine – ceea ce pentru unii a fost un drum lejer și o noapte plina de emoții înaintea concursului, pentru mine a fost hitchhiking pe un DN și cautat cazare la 2 noaptea în Călimănești. Dar într-un final, am găsit cazare ieftina și cu acces la piscina (lol), dimineața m-a dus microbuzul pana în fata startului, iar traseul a fost fenomenal 🙂
***
Disclaimer: distantele și reperele de traseu sunt aproximative. Pentru ca nu sunt inginer, și pentru asta exista hărți. Îmi declin orice răspundere pentru necazurile pricinuite marilor atleți în căutare de detalii tehnice și îmi asum orice bucurie creata prin inspirație.
Exercitii de admiratie 